Ce anume a cauzat Războiul Civil Spaniol?

Războiul Civil Spaniol a fost unul dintre cele mai sângeroase războaie din secolul al XX-lea din Europa. Războiul nu a fost doar o chestiune spaniolă, ci a atras alte câteva națiuni, inclusiv Italia, Portugalia, Germania și Uniunea Sovietică.

Războiul a fost rezultatul multor factori, dintre care unii vor fi discutați aici.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Principala cauză a Războiului Civil Spaniol a fost eșecul democrației spaniole. Asta pentru că a existat un refuz al partidelor și grupurilor spaniole de a face compromisuri și de a respecta normele democratice, scrie Daily History.

Context

Spania era o țară foarte divizată, instabilă și slabă în secolul al XIX-lea. Cândva o mare putere, Spania și-a pierdut aproape ultimele colonii după înfrângerea în războiul hispano-american.

Din punct de vedere tehnic, era o monarhie, dar puterea fusese adesea în mâinile dictatorilor militari. Țara era puternic divizată. Sărăcia acută a poporului spaniol a însemnat că mulți au fost atrași de comunism, anarhism și socialism. Aceste ideologii solicită guverne populare și redistribuirea resurselor, cum ar fi pământul și bogăția.

Anarhiștii, socialiștii și comuniștii spanioli erau laici și doreau să înlăture influența Bisericii Catolice din societatea spaniolă. Elita și clasa de mijloc erau deosebit de conservatoare. Ei dominau economia și se temeau că comuniștii le vor confisca proprietățile.

Acest lucru este caracterizat prin faptul că cea mai bună parte a terenurilor din Spania era deținută de o proporție relativ mică a populației. În plus, cei bogați și clasa de mijloc, în special în societatea rurală, erau catolici și s-au opus oricărei idei că ar trebui să existe o separare a Bisericii de Stat în Spania.

Elita și proprietarii bogați, „oligarhia agrară” era îngrozită de comunism, mai ales după Revoluția Rusă din 1917.

Până în 1930, Spania era divizată pe linii sociale și ideologice. Spania a fost și este o societate diversă. Există multe zone ale țării cu identități regionale sau naționale puternice.

Multe dintre regiunile din Spania, cum ar fi catalanii, au cerut mai multă autonomie; sau chiar independență totală față de Madrid, cum e cazul bascilor. Tensiunile dintre regiuni și guvernul central au însemnat că țara era în mod inerent instabilă, întrucât compromisul între părți era imposibil.

Războiul Civil Spaniol și eșecul guvernului

Spania a fost neutră în timpul Primului Război Mondial. Cu toate acestea, în țară nu era nici pace, nici prosperitate.

După sfârșitul Primului Război Mondial a existat o criză economică majoră. Clasa muncitoare și săracii din mediul rural au suferit foarte mult în această perioadă așa că au început să se organizeze și au fost adesea conduși de comuniști și anarhiști.

În acest moment, sindicatele din Spania au devenit foarte puternice și au avut loc greve la scară largă. În mediul rural, țăranii săraci au început să pună mâna pe pământ. Pentru mulți din elită părea că țara era în pragul revoluției comuniste.

Miguel Primo de Rivera, cu sprijinul monarhiei și al armatei, a lansat o lovitură de stat și a ajuns la putere în 1923 și a devenit dictator al Spaniei. Era monarhic și conservator și nu a făcut nimic pentru a reforma țara și mai ales pentru a atenua situația săracilor.

De Rivera a devenit curând foarte nepopular și tensiunile în țară au crescut și a fost forțat să demisioneze. În 1931, monarhul spaniol a demisionat. Se părea că Spania avea ocazia să înceapă o nouă eră și să devină o adevărată democrație, după organizarea alegerilor.

A Doua Republică

O nouă constituție a fost introdusă în 1931 și era un document liberal care garanta drepturile omului și libertățile fundamentale. Constituția a separat și Biserica de Stat. În 1932 au avut loc din nou alegeri .

La primele alegeri conform Constituției din 1933, o alianță a partidelor de dreapta și de centru-dreapta a ajuns la putere. În ciuda instaurării democrației, nu a existat stabilitate.

Acest lucru a fost parțial rezultatul consecințelor economice cauzate de Marea Criză Economică. Stânga, inclusiv comuniștii și sindicatele, a continuat să facă presiuni pentru interesele lor.

Au căutat naționalizarea industriei și redistribuirea pământului către săraci. Primul guvern ales democratic a fost subminat în mod constant de grevele generale și de revoltele locale de stânga.

În special, a avut loc o revoltă a minerilor în Asturias, care a fost înăbușită de armată. Stânga nu a putut pur și simplu să respecte rezultatul alegerilor și, în loc să-și atingă obiectivele prin mijloace constituționale, a optat pentru metode violente.

Un guvern slăbit s-a prăbușit în cele din urmă și au fost convocate noi alegeri în 1936. Alegerile generale au văzut o victorie pentru o alianță de stânga a partidelor, inclusiv comuniști, anarhiști și socialiști. Acest guvern a fost susținut și de partidele regionale.

Ei au lansat imediat un program ambițios de reforme, în special reforma funciară, pentru a răspunde „așteptărilor săracilor din mediul urban și din mediul rural”, care îi antagonizează pe mulți din elita spaniolă. Mulți spanioli credeau că o revoluție comunistă este iminentă.

„Au privit cu o îngrijorare crescândă steagurile roșii și steagurile și portretele lui Lenin, Stalin și Largo Caballero de pe pancarte uriașe și au ascultat scandările manifestanților, cerând formarea unui guvern proletar și a unei armate populare”, scria istoricul Antony Beevor.

Ca răspuns, extremiștii de dreapta, cum ar fi miliția Falange, au început o campanie violentă împotriva guvernului de stânga. Dreapta nu putea accepta că Stânga formează guvernul legitim și credea că are dreptul să folosească mijloacele de violență pentru a-și asigura poziția și interesele.

Numărătoarea inversă până la Războiul Civil Spaniol

Până în 1936 era clar că Spania se afla pe marginea unei confruntări majore între stânga și dreapta și între regiuni. Au început o serie de asasinate politice.

Dreapta a cerut în mod deschis armatei să dea o lovitură de stat pentru a înlătura guvernul de stânga, pe care unii îl vedeau ca fiind doar marionetele Uniunii Sovietice. O mare parte din armata spaniolă a fost staționată în ultimele colonii pe care țara le avea în Maroc.

Guvernul de stânga credea că armata este prea departe de Spania, deoarece guvernul pierdea controlul asupra situației și au existat lupte între miliția Falange și poliție pe străzile mai multor orașe, soldându-se cu multe morți.

Atunci, generalii armatei spaniole, conduși de generalul Franco, au lansat o lovitură de stat și au reușit să-și aducă forțele, cu asistența guvernului german, în Spania. Sosirea unităților spaniole obișnuite din Maroc pe țărmul spaniol a dus la declanșarea unui război total care avea să „lase o jumătate de milion de oameni morți”.

Concluzie

Războiul Civil Spaniol a fost cauzat de mulți factori, inclusiv probleme socio-economice majore, cum ar fi sărăcia și inegalitatea.

Cu toate acestea, cauza principală a fost eșecul tuturor părților de a face compromisuri și de a respecta drepturile și opiniile celorlalți.

Acest lucru a însemnat că A Doua Republică nu putut niciodată să ofere un guvern care să poată aduce stabilitate și prosperitate țării. Ca o consecință, violența politică a devenit endemică în țară și a escaladat până când a devenit un război civil la scară largă.

Vă recomandăm să citiți și:

„Întregitorul” Ferdinand I, regele tuturor românilor

Românul iubit şi respectat de unguri

Cine a fost ”Cenuşăreasa sovietică”, prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu în urmă cu 58 de ani – VIDEO

Cursa pentru secretele nucleare ale Germaniei naziste